E ciudat cum poate un om sa iti intoarca viata cu susul in jos. Si e si mai ciudat cum tu accepti asta si nu faci nimic. Si unii te pot considera las pentru asta. Esti las cand nu vrei sa te ridici atunci cand ai cazut. Esti las cand nu iei atitudine si ramai acolo unde esti si plangi. Esti las cand le permiti altora sa iti schimbe viata si sa se joace cu sentimentele tale si nu faci nimic pentru a impiedica asta. Si eu sunt lasa. Nu imi e rusine sa recunosc. Dar si tu esti las. Cu totii suntem, numai ca sunt oameni care recunosc si oameni care neaga. Dar ghici ce! Negarea nu este tot un semn al lasitatii? De ce te-ai ascunde? De ce nu ai spune ce ai pe suflet, ce gandesti? Nu pentru ca ai ceva de ascuns?
Eu am fost mereu o persoana slaba. Am facut tot posibilul sa nu ranesc pe nimeni dar intr-un final nu am reusit ce mi-am propus. Am plans in public si m-am lasat consolata de prieteni. Am spus ce am avut pe suflet si cateodata am simtit o mica usurare. Am fost lasa de multe ori, dar au fost momente in viata mea cand am reusit sa fiu mai sigura pe mine. Inca nu e prea tarziu...
Poate ca e doar imaginatia mea, dar chiar acum ma simt putin mai curajoasa...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu